Primii sapte ani din viata mi i-am petrecut la tara, mai exact intr-un sat aruncat printre dealurile domoale din imprejurimile unui orasel cochet de provincie, prima capitala a Tarii Romanesti, Curtea de Arges. Pe sat il cheama Cerbureni si ca toate satele de munte are casele rasfirate, vecinii nu se vad unii cu altii decat daca trec pe ulita, dar se aud foarte bine chiar de la doua case distanta. In gospodarie se gasesc de toate, ca asa a dat Dumnezeu la tara si ar fi pacat si rusinos sa fie altfel: vaci, gaini, rate si gaste mai rar, curcani cam fiorosi pentru gusturile mele, matze, un caine sau chiar doi, gradina cu flori, vita de vie, pomi. Eu aveam si leagan, in fata casei niste brazi inalti ii opreau pe trecatorii plictisiti sa-si bage nasul in treburile lu’ tata Misu (bunicu’), care de altfel nu prea inghitea obiceiurile astea de bagat in seama cu toata lumea.
Cu ce ma hraneam? Pai in primul rand cu mult lapte, cu codrii de lapte prins pe care tata Misu mi-i facea avion pana ajungeau la mine in stomac. Si cu ou copt pe plita amestecat cu unt si mamaliga. Unt facut in putinei de mama Gica din lapte prins care avea deasupra un strat gros de smantana. Eu am o vorba despre felul in care Gica mea gagica (bunica) creste si azi animalele: la ea nici porcul nu este toxic, ci dietetic. Animalele alea nu au vazut antibiotice, furaje, ingrasaminte sau cine stie ce alte prostii li se dau animalelor in ziua de azi, niciodata. Toate sunt hranite bio cu ceea ce creste in mod natural in batatura (curte).
Si faguri de miere de care nu ma mai saturam. Il urmaream pe bunicu in camara si ma strecuram pe langa el si-l prindeam cu privirea rugatoare de pisoi bland, ii mai ceream un fagure de miere (aveam cativa stupi in curte) si nu scapa de mine pana nu-l primeam. Duminica imi facea clatite umplute cu gem.
Fasole batuta cu multa ceapa prajita deasupra, gris cu lapte, orez cu lapte, ciorba (niciodata, ar fi vrut mama sa bag eu o ciorbita la stomac din cand in cand), unt pe paine cu gem, carne la oala, prajituri de la oras (mama statea in oras si mi le aducea, asa ca erau de la oras). Fructe mancam doar culese din gradina noastra, nici nu se gaseau altele atunci. Aveam in curte ciresi (saream din leagan pe acoperisul bucatariei de vara si de acolo direct in cires), visini, meri, peri, pruni. Intr-o gradina vecina aveam un mur si sub padure palcuri de zmeuris salbatic, ciresi amari, fragi.
Mancare de prune, placinta cu branza sau cu mere, lapte cu mamaliga, branza de vaci, “soldatei” (= pe un patratel de paine se aranja artisitc o bucatica de copanel de pui plus o bucatica de rosie/ardei, bucatelele se asezau strategic in randuri), felii de cascaval afumat inmuiate intr-o roata de mamaliga fierbinte, loboda/dovlecei/stevie/castravani cu lapte (un deliciu pe care nu-l gasesti nici la New York), macris, rosii mari si carnoase, parfumate (mi-a ramas obiceiul sa miros rosiile inainte de a le cumpara, dar mirosul de azi e usor chimic, asta atunci cand nu lipseste), mere coapte, pere pepenesti.
Si cate si mai cate, cred ca o sa mai scriu pe masura ce-mi mai amintesc, ca mi-e drag.
"Dieta" copilariei mele
16
feb.
Şi eu am petrecut mult timp la ţară… am început să salivez instinctiv citind înşiruirea ta de bunătăţi. Am în plan să scap de viaţa de la oraş pentru plăcerile astea simple… cândva.
Eu ma bucur ca mama si-a facut casa langa bunica si acum am si confortul necesar pe langa toata bunatatile astea.
vai, Doamne, ce pofta mi-ai facut 🙂 Eu tot la bunei am crescut, intr-un oras mic. Locuiau intr-un apartment intr-o vila si puteau tine gaini intr-un sarai din curte – oua m bune si m galbene si m mari rar mi-a fost dat sa gust. Si stiau tot felul de femei de prin satele din zona, care faceau branza cea mai gustoasa sau vindeau laptele, untul bune. Si de la surorile bunicului aveam provizii nemasurate de tot felul de fructe si legume. Ce placere era sa ma furisez in gradina lui tanti Zica (statea la tara) si sa mananc mere verzi, acre, de vara direct din copac! Imi umpleam buzunarele si rontaiam tot drumul spre casa! Mergeam la cules coacaza sau zmeura si mancam jumatate din ce puneam in galeata si cate si mai cate. Eeeh, cate amintiri mi-ai trezit 🙂 mai scrie postari din astea, ca-ti iese tare bine!
Mersi. O sa scriu in curand despre livada cu meri in care-mi petreceam recreatia in scoala generala si de chiulurile pe dealuri din liceu. 🙂
Si eu tot la tara am crescut – asa ca insemnarea aceasta mi-a placut mult de tot!:)Este foarte frumos scrisa!
Ce frumos…eu am crescut din pacate la oras (suntem oraseni de generatii), dar de cativa ani am cumparat o casuta mica cu gradina mare la tara, am ‘pus-o’ pe mama acolo, care draga de ea la varsta asta a invatat gradinaritul (de ani de zile nici macar o gripa nu o prinde, mananca bine-sanatos, e fericita, si intinereste de la vinul propriu – zice ea).
Am un baietas de 2 ani, iar altul trebuie sa vina in cateva zile, si as dori sa-i cresc cu o dieta similara ca in acest articol.
Foarte frumos:) Imi trezeste amintiri placute din copilaria mea!
Ma bucur ca v-au placut si dieta si articolul. Dieta asta este sanatoasa si gustoasa, mi-e dor de ea, iar eu totusi mai am parte din cand in cand.
Eu am slabit cu salata verde.
Practic, am mancat o luna numai salata verde, dupa care am inceput sa maninc cate putin si alte alimente.
In 4 luni am dat jos 20kg.
Incercati si voi.
Pescar Hoinar
E tare bine la tara!
Si eu m-am nascut si am crescut in acelasi sat si surprinzator sau nu am avut aceeasi dieta si acelasi mod de viata.Nu cred sa exista vre’ un om din Cerbureni care sa fi trait altfel,nu se poate trai decat asa la tara.
Ma bucur ca a existat cineva care a scris despre Cerbureni
@Adriana, imi pare bine ca te-am bucurat. Bunica inca traieste bine sanatoasa asa ca din cand in cand am parte de acelasi rasfat al copilariei mele desprinsa din povestile lui Creanga.