Cand trec mai departe?
„Stiu cum este cand oamenii se despart. O saptamana de iad, o alta saptamana de groaza, apoi incepi sa uiti, si apoi parca nici nu s-a intamplat, s-a intamplat altcuiva si dai din umeri. Spui „sa fiu al naibii”, asta-i viata, asta-i lumea. Ce prostie! Ca si cum nu tu ai fi pierdut ceva pentru totdeauna”.
Am citit textul in urma cu cateva zile pe facebook si mi-am adus aminte de saptamanile, lunile, uneori anii care mi-au fost necesari nu pentru a trece mai departe, ci doar pentru a nu mai simti durerea intr-un mod fizic.
Sunt sigura ca nu e bine ca mine, dar si daca am inceput alta relatie, desi trecerea de la o relatie la alta este un drum lung pe care il parcug alene, nu mi-e la fel de usor ca si cum as schimba trenurile in Gara de Nord, dragostea imi lasa amprente pe suflet si in functie de motivul despartirii poate sau nu sa ma mai doara.
In unele zile ma simt defecta, nu reusesc sa renunt la relatiile de niciun fel fara sa ma lupt inainte. Am avut o prietena care acum sta in Pitesti. Nu mai vorbeste cu mine de 10 ani si nici acum nu inteleg de ce. De fiecare daca cand trec prin Pitesti o sun cu toate ca nu mai am numarul in agenda telefonului. Il stiu pe de rost.
Nu l-am uitat nici acum pe primul baiat – ca barbat nu am cum sa ii spun – pe care l-am iubit si nu ma refer aici ca i-am uitat sau nu chipul, ci la faptul ca nu am uitat durerea. Tristetea are un fel aparte de a lasa urme, urme mai adanci decat bucuria.
Nu accept usor sa pierd o iubire sau o relatie pentru totdeauna, nu pot sa merg mai departe in cateva saptamani sau luni, car dupa mine tristetea de-a lungul timpului. Nu ma apasa, nu o simt in fiecare zi, insa revine constant.
Ce bine ca nu sunt singura care simte la fel,incepeam sa ma cred defecta…
Banuiesc ca sunt norocoasa ca n-am avut parte de mari pierderi so far..
Nu toti oamenii trec asa de greu peste, nu toti poarta in suflet pierderile. Eu resimt puternic acel „pierdut ceva pentru totdeauna”.
@Carmen eu cred ca mai sunt oameni cu aceleasi sentimente insa este mai usor sa le ascunzi, sa le ignori, sa nu vorbesti despre ele.
ai dreptate, si eu incepusem sa cred ca sunt defecta…
Ahh, ce ma bucur ca am dat de postul acesta, pentru ca si eu trec la fel de greu peste despartiri de persoane pe care le-am iubit mult si aveam impresia ca si Diana ca sunt defecta 😀
Eu ma bucur ca l-am scris, se pare ca suntem mai multe. :))))
Salut! Acum ti-am descoperit blogul (cautatnd despre produsele de la Flormar) ;)). Si mi s-a parut interesant ce ai scris, asa ca am vrut sa vad si alte postari. Si am dat de asta… Parca as fi scris-o eu… 🙂
@Andreea ma bucur ca te regasesti in aceasta postare desi uneori este greu sa fii ca noi.