Aproape un pacat
Vine Pastele.
Sunt sigura ca toate sau aproape toate vom lua masa in familie si ne vom vizita mai multe rude ca de obicei, cu care nu avem neaparat alta relatie in afara de cea de sange.
Mesele de sarbatoare sunt un motiv de tristete pentru mine. Esti imbiat sa mananci cat mai mult, cat mai greu pentru ficat, sa mai si bei un pic. In fata ochilor defileaza salate bouef cu maioneza, salata de vinete cu maioneza,0ua umplute cu maioneza, ciorbe cu un strat gros de grasime deasupra, fripturi garnisite cu carofi prajiti sau piure, muraturi, sarmale cu smantana, niste tuica ca-i sanatoasa mama, niste vin sa lunece carneturile mai repede, Coca Cola ca doar este asa de buna si cand deja ar trebui sa fii in spital mai vin si deserturile.
Cum nu mai poti? Pai d-asta esti asa slaba.
Eu sunt o norocoasa. Mama si bunica din partea mamei sunt slabe si asa vor sa ramana, asa ca m-am aflat in situatiile amintite doar cand mergeam in vizite ceea ce este mai mult decat suficient. „Hai, macar gusta!”, „cum nu mai vrei ca n-ai mancat aproape nimic”, „stai, sa mancam si niste sarmalute”, „e bun, e facut in casa, cum sa nu mananci un pic?”.
Este greu si obositor sa refuzi incontinuu, ajung sa ma simt prost la un moment dat si eu mananc normal, nu sunt vreo lingava sau vreo mironosita. Insa mananc echilibrat si sanatos, ceea ce de sarbatori este aproape un pacat.
Te inteleg foarte bine. Rudele mele sunt foarte traditionaliste si 90% din ele sunt supraponderale. Eu sunt ok – 50 kg la 1.67 m – nici prea slaba, nici prea grasa, cum ii sta omului mai bine. Bineinteles, dupa standardele lor ma zboara vantul…
Din fericire rudele pe care le frecventez au mai schimbat meniul de sarbatori (la insistentele copiilor lor, desigur), asa ca ma duc cu drag la ele, stiind ca de sarbatori pregatesc cate o saramura de peste, un platou cu legume facute pe gratar si un platou maaare cu fructe. Si limonada home-made. Asa ca se poate, bunavointa sa fie 🙂
Aaaa, si pe mama am convins-o sa renunte la mesele traditionale de Paste 🙂
Stiu ca e greu, nu esti singura care treci prin situatii de genul, dar te sfatuiesc sa refuzi in continuare atunci cand „ti se baga pe gat” mancare, nu ai de ce sa te simti prost daca stii ca ai o limita. Si mie mi se intampla sa zic timp de cateva minute continuu „nu vreau”, chiar daca uneori imi vine sa rabufnesc. E drept, nu toti mancam la fel, unii mai multe feluri de mancare, altii mai putine si nu cred ca este un motiv de jena sau rusine. Lasa-i sa vorbeasca cum vor, fa-te ca nu auzi si incearca sa depasesti momentul. Daca totusi gazda e insistenta, mananca portii mici ca sa poti gusta din toate sau poti sa refuzi intr-un mod mai frumos cu: „o sa ma servesc eu daca e nevoie”. 😀
Te pup si iti urez un Paste linistit si fericit!
Plec la Gura Humorului anul acesta asa ca voi sari peste toate mesele in familie. Strict la mine in casa nu se gateste asa, dar mergem in vizite.