"Confesiuni despre viata si arta" cu Radu Beligan

Am plecat din sala plangand de emotie. Confesiunile domnului Radu Beligan m-au facut sa ma simt mica, sa imi doresc pentru a nu stiu cata-oara sa traiesc in alte vremuri in care oamenii mergeau la teatru ca la un eveniment. Poate ca aveau mai putine griji, poate traiau mai bine, nu stiu, dar imi pare rau ca s-a pierdut tinuta de teatru.
Nu o sa va povestesc nimic dar va rog pe cele si pe cei care cititi acest text sa mergeti sa vedeti aceasta poveste a unei vieti dedicate artei, presarata cu umor si multa emotie.
As vrea sa cititi niste fragmente aici dar sunt lipsite de vocea dansului. O voce calda, grava, memorabila. O voce care iti patrunde in suflet, in creier, in trup, te inunda. Am plecat din sala cu dorinta de a nu mai scoate niciun cuvant cateva zile pentru ca nimic sa nu perturbe emotia acelor ore.

As vrea in schimb sa vorbim un pic despre cum ne comportam la teatru in general. Mai ales in fata domnului Radu Beligan care triseaza legile normalului pentru a ne mai oferi inca o clipa de iubire prin arta. Are 93 de ani si are o dictie mai buna decat majoritatea cunoscutilor mei.
La ce folosesc pozele facute cu diferite smartphone-uri catre scena in afara de afisarea ecranelor superluminoase catre spectatorii aflati in imediata apropiere? Nu suntem la spectacole mutimedia si nici la concerte, locuri unde luminile sunt la ele acasa si nu deranjeaza.
Nu intarzaiem. Sub nicio forma. Nu am inteles intarzaiatul la teatru niciodata si eu intarzai la intalniri, la munca, la sala.
Nu folosim parfumuri puternice in cantitati industriale. Despre cantitatea de parfum potrivita fiecarei ocazii am mai multe de spus si o lasam pe alta data.
Nu susotim incontinuu cu vecina/vecinul. Stiu ca ati vrea sa schimbati pareri dar depinde foarte mult de spectacolul vazut si de cantitatea de opinii. O vorba scurta si soptita nu deranjeaza pe nimeni insa conversatii care se aud mai departe da.
Despre telefon ce sa mai zic? Regula este scrisa peste tot, se si anunta dupa ce se bate gongul dar la toate spectacolele la care am fost in ultima vreme am auzit cel putin un telefon sunand.
Incercam sa ne imbracam frumos, elegant, curat, cochet. Daca nu la teatru, atunci unde?