Cel mai important este parul
Parul ingrijit si coafat – nu freze de nasa cu sarmale, bucle perfecte si tone de fixativ – face mai mult de 50% din treaba. Culoarea care iti lumineaza chipul, forma care iti completeaza trasaturile si parul mereu aranjat, ei bine mi se par chiar cele mai importante aspecte ale feminitatii.
Vineri seara am facut o criza semi nervoasa incheiata cu vreo 20 de minute de lacrimi marunte cum ca as fi urata. Mi-am dat seama jumatate de ora mai tarziu ca nu reusesc sa imi aranjez parul cum trebuie, nu imi statea in niciun fel care sa ma multumeasca.
Te simiti o Cenusareasa inainte de transformare? Nu-ti mai place cum arati? Incearca o vizita la coafor. La mine functioneaza de fiecare data.
Inca din Antichitate preocuparea pentru frumusetea parului era una zilnica.
Contemporanele Cleopatrei aveau numeroase reţete de combatere a diverselor afecţiuni. Pentru întarirea firului de par se prepara un amestec format din miere şi dinte de magar sfaramat, iar contra caderii parului se folosea o pomada facuta din grasimea mai multor animale: pisica, şarpe, ţap, leu, hipopotam şi crocodil.
Ele îşi încreţeau parul cu ajutorul beţişoarelor şi argilei sau şi-l împleteau şi-l parfumau. În Orient, femeile îşi colorau parul în roşu-corai cu ajutorul sucului plantei Kufra (henne), aplicand puţina vopsea şi pe varful degetelor sau pe cel al sanilor.
În schimb, femeile romane îşi vopseau parul în diverse nuanţe de blond (moda a fost lansata de sclavele teutone) şi-l pudrau cu pudra de aur, pentru a obţine reflexe stralucitoare.
Ele foloseau unguente pentru par, ale caror formule sunt utilizate şi astazi în industria de profil. Coafurile lor erau extrem de complicate, iar execuţia lor necesita foarte mult timp: îl împleteau sub forma de rulouri şi-l desfaceau pe frunte în forma de evantai.
Documentele vremii atesta ca sclavele foloseaua frecvent fierul de frezat pentru a aranja parul stapanei. De altfel, preţul unei sclave era de multe ori stabilit şi în funcţie de îndemanarea ei de a coafa sau machia.
În Grecia antica, femeile foloseau pentru spalarea parului must de mere şi-l rasuceau în zulufi. Ele purtau parul lung, tunsoarea scurta fiind caracteristica doar sclavelor şi femeilor vaduve sau batrane.
Decolorarea parului le-a preocupat şi pe frumoasele Bizanţului. Ele îşi spalau parul cu leşie şi extracte vegetale, apoi îşi puneau palarii fara calota şi-şi expuneau parul la soare.
Alte popoare foloseau reţete specifice zonelor geografice în care traiau: de exemplu, indienii americani îşi tratau parul cu var şi urina de vita şi-l spalau cu un şampon din seva unor plante precum yucca, iar culoarea şi-o intensificau cu seva extrasa din scoarţa arborelui de moschito.
În perioada medievala, îngrijirea parului a trecut pe locul doi în favoarea efectului estetic, fiind preferate perucile şi aranjamentele complicate.
Pe vremea Mariei Antoaneta se purtau coafuri ample, împletite cu diverse accesorii (uneori se ataşa coafurii un buchet întreg de flori) sau se executau din par diverse machete (corabii, palate).
Ondularea permanenta a parului a fost inventata de un coafor francez (Raoul Marcel) în secolul 19, fiind rasplatit de catre contemporanii sai cu o statuie.
Procedeul ondularii prin încalzire era extrem de complicat şi presupunea conectarea clientei la un întreg sistem electric. (Sursa: apropo.ro)
Vineri seara am facut o criza semi nervoasa incheiata cu vreo 20 de minute de lacrimi marunte cum ca as fi urata. Mi-am dat seama jumatate de ora mai tarziu ca nu imi gasesc freza potrivitapentru par, nu imi statea in niciun fel.
Te simiti o Cenusareasa inainte de transformare? Incearca o vizita la coafor.